Am idolatrizat femeia atâta timp... mai mult decât este şi de cât poate oferi la un moment dat. I-am adus omagii prin vise plămădite din aspiraţii, conştientizate adese ca fiind iluzorii şi vane, dar pe care le-am pus la picioarele ei...
Am iubit femeia atâta timp... mai mult decât poate percepe, înţelege şi accepta. M-am hrănit cu iubirea ei în anii clădiţi pe nopţile târzii, în care mă acopeream cu fiecare cuvânt şi gest, într-o inconştienţă a trăirii pure şi sincere, niciodată ascunsă în spatele fricii de a o recunoaşte şi care mi-a rămas refugiu în toate momentele zbuciumate...
Am iertat femeia atâta timp... mult mai mult decât m-aş fi iertat vreodată pe mine. I-am acceptat slăbiciunile, momentele în care se credea deosebită, deşi nu era, dar în acelaşi timp i-am inspirat propriile-i vise şi am fost motorul ambiţiilor ei ascunse. Am crezut în ea şi întotdeauna am ştiut că poate mai mult, deşi adesea era obişnuită să umble oarbă, bâşbâind prin întuneric... chiar în plină zi.
Şi aşa am ajuns să cunosc femeia, conştient însă de multele-i secrete... Dar oare câte femei din viaţa noastră merită să fie cunoscute?... sunt de acord si viceversa, dragele mele femei.
"Să cunoaştem!..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu