Rămân consternat de un chip angelic, ruşinat însă să-şi expună singura-i frumuseţe evidentă primită în dar, chiar şi în cele mai intime momente, dar care-şi trădează goliciunea şi singurătatea interioară până la profunda tulburare a umanităţii fiinţei, atunci când adevărata-i neputinţă nu-i mai poate servi drept paravan în faţa prezentului. Frustrările şi orgoliul rănit se dau la o parte sub greutatea dată de limitele proprii şi nu pot fi învinovăţite de înfiorătoarea descoperire a chipului împietrit, atât de nesigur şi neîncrezător în propria-i existenţă.
Sunt atâtea cuvinte, dar nici unul prea plăcut, pentru a caracteriza un comportament al frumoaselor fapte trecute, incapabile însă să-şi justifice urmările. Şi în aceste condiţii, obrăznicia folosirii celui mai menajant cuvânt vulgar, dar foarte expresiv în situaţia dată, este reprimată doar din dorinţa de a o lăsa să şi-l aleagă singură...
Detaşarea de un eşec conturat tot mai clar, nu cred să se poată face decât categoric şi în lipsa cuvintelor, a căror rostire oricum nu ar avea cu ce să rezoneze, atunci când tardivitatea era consemnată din primele momente când începea să-şi nege plăcerea. Problema structurală, mai mult sau mai puţin conştientizată, dar atât de evidentă din exterior, are tente şi mai grave atunci când, doar vârsta şi banalitatea obişnuită a mediilor frecventate nu mai pot scuza neputinţa...
În luptă cu propriile-mi dezamăgiri şi cu durerile purtate în suflet, vă compătimesc pe voi, toţi acei neputincioşi, obişnuiţi să umblaţi prin întuneric şi să nu simţiţi nimic...
"Treziţi-vă şi nu vă fie frică să fiţi oameni, daca puteţi...!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu