Și-mi era dor să mă joc cu ele, cuvinte neastâmpărate, uneori chiar obraznice, dar de fiecare dată plecând de la ea, ideea zilei în care apăreau pe hârtie. Am auzit că ar exista terapie prin hârtie, și nu doar prin ruperea acesteia, ci așternând cuvintele, atunci când vin. Unii o numesc inspirație și încearcă să o țină captivă cât mai mult timp de fiecare dată când o prind. Alții aleargă după ea ani la rând și tot rămân la ruptul hârtiei, apoi fac sport, aruncând-o la coș. Pentru unii e demodată, dar să te superi de fiecare dată pe laptop sau pe tabletă cred că e cam costisitor.
Eu mă opresc la cuvinte și văd cum pentru unii sunt prea multe, iar pentru alții prea sărace și rare și aproape niciodată în doza și consistența așteptată. Cerem cuvinte, deși adesea nu știm pentru ce o facem și le ascultăm doar atunci când vin de la persoana potrivită pentru scopul nostru. Atunci când nu îndeplinesc această cerință minimă, par a fi pierdere de energie, gânduri răslețe care nu-și găsesc destinația și vorbe-n vânt, uneori chiar la propriu...
Dar de ce ne trebuie neaparat pentru un scop și nu se pot folosi doar de dragul lor, de-a umple paginile, atunci când nu vrei să înfunzi urechile celor care nu vor să le asculte?
……………………
“Dacă vrei să vorbești și nu are cine să asculte, scrie! Iar dacă crezi că întotdeuna te ascultă cineva, pe lângă faptul că ești naiv, vei afla și când ai scris ultima dată...”
