Declaraţie...

O siluetă, ajunsă în filmul vieţii, încântă inima şi trupul în orele obişnuite să-şi trăiască singurătatea. Umbra formelor ce străbat întunericul exaltă privirea, nesătulă să se tot hrănească cu imaginea senzuală venită de nicăieri, dar ajunsă în gerul ameninţătoarei aşteptări, la limita dintre agonie şi... atât. Farmecul unei simple atingeri şi răsuflarea şoptită, ce-nvinge reţinerea iminentei exaltări, adună momente în care timpul ar merita făcut prizonier. Şi-mbrăţişarea topită uită cuvântul, care-şi pierde din putere, inutil să mai fie rostit, pentru că oricum se aude în bătăile inimii.
"Ceva" adânc, ce reînvaţă să se bucure şi să accepte riscul efemerităţii, se-aşterne pe jos... "Ai grijă la picioare, să nu o calci sau, măcar să fii desculţă, ca paşii naivi să-ţi fie mai apoi iertaţi!"

Astăzi... frumuseţea ta...

Frumuseţea gândului, dar de data aceasta mai mult frumuseţea ta, mă fac să tac şi să găsesc ziua de astăzi acolo unde am lăsat-o ieri şi să nu vreau să spun mai mult decât... "mulţumesc!".
Nu ştiu cât de mult e satisfacţia unei pagini din plimbarea prin viaţă, cât de mult realitatea a reuşit să neutralizeze aşteptările de moment, prin prezent, fără să aibă legătură cu trecutul sau cu viitorul, dar nici nu vreau să ştiu... cel puţin nu acum. Poate fi doar un scurt moment de linişte, undeva în celula universului ce se regăseşte şi-n mine, în necontenita-i mişcare, dar în mersu-i lin de această data. Sau poate fi tot universul într-o iminentă explozie...
Nu-mi trebuie muză... nici tu, timpule; nici tu, corp ceresc; mici tu, "trăire în neştire"... astăzi nu îmi oferiţi ceva mai interesant de scris decât frumuseţea unui gest spontan... plăcut, încrezător şi de încredere, în drum spre acolo sau spre nicăieri... dar astăzi nu contează.
Ce va fi mâine?... tocmai ţi-am spus: "Astăzi nu contează..."