Potrivită...

Cum găseşti persoana potrivită, pentru discuţia potrivită, în seara potrivită?
Prea mult „potrivită” în înşiruirea unor cuvinte care nu formează o idee potrivită. Dar întotdeauna de aici începe totul, prin nepotrivirea unor cuvinte care derutează, sperie, întristează şi reţin comentarii de orice natură, pentru a nu fi nepotrivite. Şi-atunci încurajăm ideile singure, care aleargă spre colţuri în cercul zilnic, reluate cu perseverenţă a doua zi, până în acea zi... Din nou optimism, opturat adesea de gândul amăgirii, aproape patetic, dar incandescent şi topit în adrenalina interioară a fiecărei acţiuni, nu doar a fiecărui gând. Greu înţeles, pentru că nu prezintă interes în frazele încălcite, scrise pentru nimeni.
Timpul, ales în a face şi de cele mai multe ori acceptat în a nu face şi doar a lăsa ca să treacă. El ştie doar trecutul şi se-nfurie când îl înfrunţi cu prezentul şi-i tot promiţi viitorul. Îl ţi prizonier, de parcă i-ar păsa de ceea ce nici ţie nu-ţi pasă. Şi-atunci îl acuzi de vina ce n-o poartă, dar pe care ţi-o lasă în grijă, pentru ca singur s-o risipeşti, prin multe încercări nereuşite...
Aceasta e seara potrivită, pentru discuţia potrivită, cu persoana potrivită!
„Să avem o seară potrivită! Noroc!”... nu acela al unei deşarte urări, ci al unei împăcate închinări de pahar... „Şi la mai mare!!”

Lupta dintre Viaţă şi Moarte...

Chiar şi atunci când Viaţa se luptă cu Moartea, iar cea din urmă pierde, nu o face decât luându-şi tributul cu Ea, apoi îi redă Vieţii posibilitatea de a triumfa în timp, dar numai aşa cum ştie, prin suferinţă... Sacrificiul, aparent inutil şi în alte condiţii de evitat, este mai presus de Omul care râmâne spectatorul implacabilelor secunde, atunci când jocul vieţii şi-al morţii se poartă în altă parte. Şi propria-i viaţă îi este lăsată spre povara clipelor ce nu au să se sfârşească prea curând, poate chiar niciodată. Iar copleşirea întrebărilor fără răspuns poate fi îndepărtată doar în momentele de alinare, atunci când mulţumim Vieţii pentru că a câştigat bătălia pentru Ceilalţi, chiar dacă singură se resemnează la capătul drumului, când pierde fiecare război.
Acum, lumina s-a arătat doar celei aşteptate, iar lupta dintre Viaţă şi Moarte îşi pierde din relevanţă, căci drumurile nu se închid niciodată, doar că-şi aleg cărările neaşteptat şi cu schimbare bruscă a direcţiei, spre locul unde toţi vom poposi într-un final al nostru.
Cuvinte puţine şi-un tăvălug de evenimente destul de cunoscute, celora rămaşi în urmă, din experienţe similare, lasă însă sufletele mai goale şi pe toţi martorii Vieţii mai conştienţi de propria lor neputinţă.
„Dumnezeu să ne dea putere să acceptăm rezultatul luptei dintre Viaţa şi Moarte...”