Tu si eu...

Tu esti cel care isi invata gura sa vorbeasca. Tu esti cel care isi invata ochii sa priveasca. Tu esti cel care isi invata piciorul sa paseasca. Tu esti cel care invata sa traiasca...
Si daca tu esti acela, unde sunt eu...? Pentru ca eu vorbesc, privesc, pasesc si tot eu... vreau sa cred ca traiesc. Pierdut intre mine si tine, invatand sa traiesc, incerc sa ne regasesc.
"Cat timp mai avem sa invatam?..."

Tacerea...

Te-ai trezit azi-dimineata cu imaginea apusului... incapabil sa rostesti un cuvant. Tacerea, scandalizata de ingustarea zilnica a spatiului in care te invarti, ti-a luat-o inainte... tie, vorbitorul vesnicelor nopti. Vocile se-ascund in decorul mut si te lasa pierdut la capatul pasului facut spre lumina... Nici umbra nu mai vrea sa-ti sopteasca...
"Nu poate fi apusul, cand soarele straluceste pe cer!"

Timpul fugarit...

Ce ai face daca ai lasa timpul in urma si tu ai lua-o la goana inaintea lui? Cate secunde ai ramane acolo unde ai mai fost si in cate secunde ai ajunge acolo unde ai vrea sa fii? Ce ar mai insemna o secunda... daca timpul ar sta la picioarele tale? Si cum ar fi sa dormi tinut in brate de timp, iar atunci cand te trezesti, el sa iti ramana tot sluga? Cate riduri ai pune pe fata timpului si cat de zgomotos ai rade de el, cand obosit l-ai vedea cum tot alearga spre tine?
O data doar, de ai intinde o mana spre el... prizonier pururi ii vei fi.
"Fugi, tot timpul de timp!"

Noaptea...

Noaptea este mesagerul pacii si, desi nu este alba, ea zboara. Ce aduce cu ea? O aparenta liniste si izbavire dupa ziua care parea sa nu se mai termine. Dar tot ea aduce zbuciumul altei zile, mai mult decat cea de ieri si mai putin decat cea de maine, doar daca este ziua ta, ziua asupra careia tu ai putere, mai mult decat asupra celei trecute, dar fara sa te poti lua la intrecere cu cea care o sa vina.
Pana atunci... "sa se faca intuneric si noapte va fi!"

Toti...

Toti cei intalniti astazi au existat. Si tu ai existat pentru ca, desi prins cu gandul la maine si marcat de experienta de ieri, i-ai intalnit. Banalitatea existentei unei singure zile iti este data de toti. Intrecerea, cu cei intalniti ieri si cu cei pe care ii vei intalni maine, a fost castigata de ei... toti, pe care i-ai intalnit azi.
Cum ar arata ziua in care unul din toti aceia intalniti nu ar exista?!... Ar fi ziua in care tu nu ai mai exista.
"Ai grija ca maine sa ii intalnesti pe toti!..."

Privirea...

Privirea apatica a celui ce nu te priveste iti staruie in minte.
Nu stii unde l-ai vazut si de ce l-ai vazut si, cu atat mai putin, de ce te-a vazut el pe tine... Fiecare colt in care ti se pierde privirea te duce la el... si din nou aceeasi privire. Obsedant te cauta, te urmareste, te ajunge si te fixeaza. Niciun gest, niciun cuvant, doar aceeasi privire...
"Ti-a sunat ceasul... trezeste-te! E o noua zi..."

Nevazut...

Urmarit de secundele unui minut lasat deoparte, pasesti prin multime fara sa te vezi. O privire atintita spre reflexia imaginii tale intr-o vitrina te face sa tresari... pe tine sau pe ea sau... ce a mai ramas din ea, pentru ca ai mers mai departe, doar erai nevazut... Faci slalom printre alti nevazuti si nimeni si nimic nu iti conturba linistea de a fi nevazut. Pasesti deasupra pamantului si urci pe o scara, care iti este asemenea tie... nevazuta.
"... s-a terminat ziua de munca, hai, pleaca acasa!"
"Multumesc, pentru ca m-ai vazut!"

Apus dupa apus...

Apus dupa apus alergi cuvintele pe-o coala de hartie sa-ti tina de urat. Tragi aer adanc in piept sa fii sigur ca este respiratia ta... Te lasi patruns de-o lumina difuza si respiri din nou. Ai vrea sa te ridici de pe scaun si sa pleci, da nu stii incotro. E oare ziua pe care ai inceput-o azi dimineata?!... sau cea de ieri?!... sau cea de alaltaieri?!... Nici ca mai conteaza...
Dar seara aceasta sigur va fi altfel pentru ca, desi soarele a apus, il astepti maine sa rasara...

Moment pentru eternitate...

Coplesit de dorinta si imbatat de eterna speranta, te indrepti spre asteptarile avute si azi si ieri. Si maine incerci sa-ti recunosti propriul decor, creat in orele nesfarsite ale fiecarei zi... aceleiasi zi. Clipesti si poate fi clipa eternitatii. Dar la ce ajuta eternitatea daca momentul nu mai exista prin prezent...?

Noapte buna pana dimineata...

Stai si privesti la noaptea ce-a trecut...
Apoi te asezi sa stai de vorba cu soarele si incerci sa aflii unde a fost plecat, cat timp tu il asteptai, numarand orele, minutele, secundele. In maretia cu care straluceste nu-l poti privi si doar ii soptesti, doar-doar vei afla un raspuns. Lasi capul plecat doar pentru a-ti vedea pumnul strans, apoi iti ridici privirea si pleci mai departe. Vor veni si alte nopti si intrebari pentru soare, dar singur va trebui sa gasesti raspunsurile...

Ce exista...?

Exista dimineti cu soare la fel cum exista si unele ploioase. Exista si nopti intunecate... la fel cum exista si un zambet ce aduce stralucirea intre norii care cheama furtuna... doar atunci cand exista culoare si cand mana intinsa ridica privirea pierduta-nspre pamant.
Exista? Da, exista lumina si-n suflete intunecate, ingenunchiate si aparent pierdute... cand nu sunt uitate si abandonate.
Exista tristete si durere... ca viata exista doar atunci cand acestea te-ating si cand o lacrima iti arde obrazul ascuns in spatele mastii pe mal. E barca ce poarta visele gratis... ca doar asa si ele exista.
Si tu existi. Cand toate acestea te-ating si le simti, dar spui:"Ce frumoasa e si dimineata aceasta!"
Buna dimineata tuturor!