Gandul anonim...

Dulcele gand anonim se lasa purtat in seara aceasta prin fiecare camara a sufletului. Pentru cateva minute nu aud si nu simt furtuna, inceputa inainte sa reusesc sa-mi desprind visul de fantezia creata de exuberanta varstei, cand limitele nu erau limitate decat de cei care si le creau...
Dulcele gand anonim cotrobaie si in camara rece, atingand gheata care topeste sufletul. A inceput vantul si sunt minute pana se porneste din nou furtuna ce alimenteaza fiecare moment de traire in nestire... in timpuri ce trec doar pentru ca au venit...
Dulcele gand anonim devine amar si nu stiu care i-e locul, de unde a venit si incotro de indreapta, dar stiu... ca este anonim. Ii simt rasuflarea in ceafa si sta ascuns de frica privirii obosite, dar suficient de patrunzatoare pentru a-i afla menirea...
"Acum, te las, cu gandurile tale..."

Stropii de ploaie...

Azi m-am prins a ma-ntrece cu stropii de ploaie. Nu stiu cum pot uneori sa vina in goana si sa-ti parcurga chipul schimonosit; porniti dintr-un albastru, spalacit in roseata ce-l inconjoara si pana ce, doar gustul sarat il mai simti... acolo unde un picur a poposit.
Dupa o vreme, parca ti s-a luminat chipul, desi pielea ti-o simti uscata si scaldata de ajuns pentru moment, de insirarea continua a picurilor transformati in siroie... si care par sa-ti fi eliberat sufletul. Sunt eu, cu fiecare ploaie si tot eu, vreau sa cred ca voi ramane si dupa ce voi mai fi scaldat de ea. As pune vasul ca ea sa se adune, sa-mi pot spala mainile, amandoua... sa fiu de doua ori curat si macar o data iertat... de vina de-a visa.
"Iubeste stropii de ploaie ce ti-au inundat chipul! Ei doar ti-au aratat... ca, tu si astazi existi."

Piticii...

De frica sa nu prind a fugi cu piticii ce-mi roiesc, de la tample si pana spre ceafa, si inapoi spre frunte, am luat o coala de hartie. Mi-as scoate scarita si i-asi pofti pe urechea stanga, avand grija sa le aplic cate un ciocanel pentru a-mi castiga pacea... macar pentru seara aceasta. As mazgali si coala de hartie, dar ma gandesc cat de bine mi-ar sta coiful pe cap, in timp ce cu greu as mai descifra zumzetul rasetelor estompate in ani... poate cu urechea dreapta, cea libera de plimbarea piticilor.
Apoi ma trezesc la carciuma din valea rotunda, cu capul sprijinit in trei degete si cu privirea blajina, a unui ganditor fara ganduri... poate doar usurez drumul piticilor si de aceea tin capul inclinat.
Le-am pregatit piticilor polen de ambrozie, sa se desfete in otrava inainte de pieire. Dar daca o vor amesteca cu nectar si se vor transforma in zeii dulcii mele nebunii?... S-ar intampla ca ziua sa treaca si sa-i poftesc inapoi pe cealalta scarita, lovindu-i cu ciocanelul, de data aceasta la interior... pentru ca tot acolo ii voi gasi si maine.
"Sunt bine, multumesc. Ma duc sa-mi petrec noaptea cu piticii mei si asa poate vor fi mai usor de suportat in zori..."

Te ascunzi?...

De fiecare data te caut, dincolo de zari si dincolo de mine, in stapanita-mi dorinta de-a trai si aceasta zi. Te astept ore in sir... cu mine, prins intre credinta si-o ratiune a putinului probabil ca, acum se va schimba ceva... dar de fiecare data se schimba... nu intotdeauna pe cat mi-as dori, dar suficient pentru a putea sa te mai caut. Si numar timpurile in care puteam sa te gasesc, ca si cum izbavirea ar veni din cersitul catre mana, care se-ntreaba de isi are rostul sa se intinda... sau se se mai intinda...
Urmeaza tacerea, ce isi infige ghearele in sufletu-mi ce vrea sa mai poata privi spre locul unde s-a facut lumina si sa reziste intunericului care umbreste... tot mai mult, fiecare raza de lumina castigata prin jertfa sufletului.
"Puteai, ca in timp ce te-ntreci sa acoperi lumina, sa te-mpiedici pentru o clipa si s-o gasesc... izbavirea! Apoi ti-as fi dat inzecit, clipe in care sa te-ntreci, dar intr-o lupta cu un adversar redutabil si nu cu unul muribund in sufletu-i pustiu... Ti-e frica de mine?"

Egoist...

Se apropie de sfarsit prima zi, alta zi, aceeasi zi... la plimbare prin viata.
Am fost aspru criticat cum de indraznesc sa nu mai fiu mascariciul, cu gura pana la urechi si bine-dispus in fiecare moment, de cea care nu cred ca stie cat de colorati imi sunt ochii... sau daca au culoare.
Iarta-mi tu, nu ultima-mi naiva intalnita in plimbarea perena spre vise, atunci cand iti zic ca mi-e drag sa zambesc! ... si o fac cel putin de doua ori pe zi: dimineata, de bucurie ca ma trezesc si seara, de bucurie ca am ajuns sa adorm...
Dar tu, sa-mi tii manie si sa nu vrei sa-ntelegi cat de greu mi-e sa zambesc si-n timpul zilei?!...
E a mea si nu a ta, aceasta zi si aceasta plimbare, si nu tin sa-ntelegi egoismul meu de-a trai...
"Astazi, acum, sunt egoist..."

Speranta...

In majoritatea culturilor si traditiilor debutul in Noul An este asimilat unui nou inceput... Intotdeauna expresia "nou inceput", desi uzuala, am considerat-o un pleonasm si gramatical, posibil sa am dreptate. In viata insa, gramatica face pe atat de putin, pe cat de mult adevar incumba expresia "vechi inceput"... Recunosc, neplacuta alaturare de cuvinte pentru urechi, dar o expresie a unui pragmatism si realism rece, dar nu distant, ci mai degraba personal si poate chiar dureros.
Ok, suntem in Noul An... LA MULTI ANI!... si zicem asta in fiecare an, indiferent de ce varsta avem si fara sa stim, cand acest Nou An ne va fi si ultimul... Poate sa faca parte din surpriza Noului An...
Ca viata ne e plina de clisee, stim asta. Ca ne este presarata de obisnuinte, dar care nu au treaba cu traditia si de franturi de zicale, dar a caror provenienta nu o stim si nici nu ne intereseaza, stim si astea.
Si totusi ce aduce Noul An, mai mult decat euforie si mai mult decat superficiala atmosfera creata de noi, in banalitatea oarba, dar care incepe sa ne caracterizeze tot mai mult? Sau nu aduce nimic Noul An? ... In fond, e vorba de o singura noapte si ce ar putea sa aduca mai mult decat alte nopti?!...
Eh, inca imi place si mai am puterea sa ma amagesc si sa gandesc ca, Noul An aduce cu el ceva, de fiecare data ... speranta... lasata in anul ce tocmai l-am trecut. Mica, ascunsa si greu rostita sau, din contra, mareata, bravata si rostita neincetat. Sincera, profunda si cea care mai poate aduce ceva in substanta sau, din contra, oprita la 6 din 49 si transformata in mila si compatimire... in speranta ca soarta va fi blanda cu noi...
"Un An Nou plin de speranta!"