Imediat ce pâmântul ar vrea să-ţi fugă de sub picioare nu trebuie decât să calci mai apăsat şi să nu-ţi uiţi drumul. Nu ţi-a fost dat nici de ieri, nici de azi, deşi în fiecare zi îţi poate fi schimbat. O aşteptăm cu interes şi cu frică pe acea zi, uitând că singura pierdută este cea care trece pe lângă noi. Mergem însă înainte şi singurele opriri le facem pentru a povesti vieţii, conştienţi că nu se opreşte să asculte decât atunci când îşi face jocul. Chiar şi aşa, tu eşti cel care îi povesteşte şi ea ascultă... Apoi, vă vedeţi amândoi de drum, intersectându-vă uneori timid şi întâmplător, alteori cu putere şi, doar atunci, pentru toate momentele în care aţi mers alături.
Viaţa ar vrea tot, dar poate duce numai cât îşi oferă. Apoi stă ascunsă de frică că ar putea fi pândită şi surprinsă la cotitură. Nu ştie încotro merge dar îi place povestea ei, rareori ţinând cont de a ta. Tu îi spui că baţi la porţi, nu întotdeauna le deschizi şi devine obositoare doar aratarea direcţiei, când eşti sigurul care o urmezi... Dar este probabil ca tu să o însoţeşti la drum şi nu ea pe tine.
Apoi te plimbi, din nou, iar feţele dezamăgitoare ale vieţii sunt cele arătate în jur, atunci când vrei să le crezi, dar imediat îţi arată altceva... Frumuseţe la care-i zâmbeşti, fără ca apoi să o găseşti. Tinereţe în care crezi, fără ca apoi să o ai. Entuziasm care te prinde, fără ca apoi să-l simţi. Spontaneitate care te surprinde, fără ca apoi să o mai vezi.
Dar viaţa se plimbă şi ea, pentru că totul e percepţie... a ta, raportata la evenimentele la care eşti martor. Abordarea e jumatate din viaţă, iar perseverenţa aproape că o umple. Şi tu eşti un tot, nu doar o fărâmă, oglindit de ochii din jur, dar trezit de propria privire. Rămâi fără suflare?... E pentru ca, doar ce ai început călătoria.
“Plimbaţi-vă viaţa după voi pentru momentele în care o veţi întâlni!”
