Privirea...

In fiecare gand e urmatorul pas si-n fiecare pas e urmatorul gand. Aluneca inexplicabil gandul, la pas cu ceea ce pare sa-mi insoteasca fiecare zi si fiecare noapte.
Privirea, care-mi urmareste noptile, tine pas cu gandurile mele si ma insoteste de ani neinrerupt. Isi are locul ei adanc in mine... ma cearta uneori si in acelasi timp imi incalzeste sufletul, in rarele vise care ma poarta pana in zori si care nu se grabesc sa plece inainte ca eu sa ma fi trezit.
Ii port neincetat dragostea, prea rar rostita, dar mai pura ca orice raza de lumina. Si nici tu si nimeni nu-mi veti putea spune vreodata ca nu este asa...
O rog de fiecare data sa ma ierte, pentru ca a trecut asa de mult timp... de cand pasul si gandul meu nu ne-au intalnit privirile. Si iarta de fiecare data... cu acelasi zambet placut, cu aceeasi privire blanda si pura si ma asteapta in fiecare seara... sa-mi patrunda locul acela, care, fara privirea ei, as fi riscat sa-l uit demult si sa-l ingrop odata cu ea.
"Mergi la pas gandule, sa-i vad mereu privirea!"

Ratacind...

Au obosit si drumurile, prea obisnuite sa le frecventezi, de ratacitul tau continuu, in cautarea acelui drum. Si tu esti prea obisnuit cu ele si cauti un oricare alt drum, cu aceeasi speranta... ca nu o sa mai ratacesti.
In fiecare zi incerci sa te aduni pentru a continua sa ratacesti printre zambete... straine, reci, formale, plicticoase, ipocrite... Tresari si furi inocenta bucurie a unui copil atunci cand vezi un singur zambet... cald, prietenos si sincer.
"Multumesc! Pe tine te asteptam pentru ca maine sa pot sa mai ratacesc..."

"Cerseste-mi azi lumina indurarii tale,
Pamant ce te clatini sub picior
Si timp ce astepti sa se scurga
Nemarginite visari la apusul de ieri.

......

Imprastie-mi azi intunericul nepasarii tale,
Pamant ce ma clatini din mers pe picior
Si timp ce m-obligi sa astept sa se scurga
Nemarginite apusuri ale visarii de ieri."

Cand ati trait ultimele clipe mute?

Cum se apropie sarbatorile si unii se simt mai singuri decat altii, mi-am adus aminte de propriile clipe mute traite. Fara pretentii pentru valente de poet, dar cu gandul la un prieten, am hotarat sa postez urmatoarele cuvinte, care imbinate seamana cu o poezie:

Clipe mute

Cautam in neant asteptand garantii,
Uitam pentru ore ca secundele-s vii,
Amintiri ce tresar... trezindu-se-s mute,
De frica frumoaselor clipe avute...

Cand lumea se-nvarte in gol,
Si nu te inalta zborul usor,
Lumina de vrea a te-atinge
Privesti doar in sus... acum ninge.

Cautam in neant asteptand garantii,
Uitam pentru ore ca secundele-s vii,
Amintiri ce tresar... trezindu-se-s mute,
De frica frumoaselor clipe avute...

Ascuns in tacere-e cuvantul
Uitand sa-si mai murmure gandul.
E ziua ce-alunga in zbor
Dorinta unui biet muritor...

Cautam in neant asteptand garantii,
Uitam pentru ore ca secundele-s vii,
Amintiri ce tresar... trezindu-se-s mute,
De frica frumoaselor clipe avute...

Speranta e lupta pierduta...
Iubirea-i speranta eterna avuta.
Lasata-n umbra, dorinta-i sopteste:
"Iubeste!... ignora!..." aici se opreste.

Si-atunci...

Cautam garantii asteptand in neant,
Uitam secunde pentru orele vii...
Trezindu-se-s mute... amintiri ce tresar
De frica clipelor ce trec in zadar...

Cand... te rogi...

Cand nici lacrimile nu te mai doresc si nu-ti mai inunda ochii, ramasi uscati si impietriti, te rogi... ca macar o singura lacrima sa iti mai atinga obrazul.
Cand loviturile primite in toti anii, in care te credeai nemuritor, iti topesc sufletul, te rogi... sa primesti doar atatea lovituri cate le poti duce.
Cand orele, care credeai ca iti apartin si tie, trec pe langa tine fara sa stie daca mai existi, te rogi... ca una din ele sa se opreasca si sa iti zambeasca.
Dar cand afara ninge si-un fulg de zapada ti se topeste in palma, inseamna ca traiesti. Si te rogi... sa te poti bucura pentru fiecare moment in care traiesti.
"Sa ne bucuram de viata!"

Tu si eu...

Tu esti cel care isi invata gura sa vorbeasca. Tu esti cel care isi invata ochii sa priveasca. Tu esti cel care isi invata piciorul sa paseasca. Tu esti cel care invata sa traiasca...
Si daca tu esti acela, unde sunt eu...? Pentru ca eu vorbesc, privesc, pasesc si tot eu... vreau sa cred ca traiesc. Pierdut intre mine si tine, invatand sa traiesc, incerc sa ne regasesc.
"Cat timp mai avem sa invatam?..."

Tacerea...

Te-ai trezit azi-dimineata cu imaginea apusului... incapabil sa rostesti un cuvant. Tacerea, scandalizata de ingustarea zilnica a spatiului in care te invarti, ti-a luat-o inainte... tie, vorbitorul vesnicelor nopti. Vocile se-ascund in decorul mut si te lasa pierdut la capatul pasului facut spre lumina... Nici umbra nu mai vrea sa-ti sopteasca...
"Nu poate fi apusul, cand soarele straluceste pe cer!"

Timpul fugarit...

Ce ai face daca ai lasa timpul in urma si tu ai lua-o la goana inaintea lui? Cate secunde ai ramane acolo unde ai mai fost si in cate secunde ai ajunge acolo unde ai vrea sa fii? Ce ar mai insemna o secunda... daca timpul ar sta la picioarele tale? Si cum ar fi sa dormi tinut in brate de timp, iar atunci cand te trezesti, el sa iti ramana tot sluga? Cate riduri ai pune pe fata timpului si cat de zgomotos ai rade de el, cand obosit l-ai vedea cum tot alearga spre tine?
O data doar, de ai intinde o mana spre el... prizonier pururi ii vei fi.
"Fugi, tot timpul de timp!"

Noaptea...

Noaptea este mesagerul pacii si, desi nu este alba, ea zboara. Ce aduce cu ea? O aparenta liniste si izbavire dupa ziua care parea sa nu se mai termine. Dar tot ea aduce zbuciumul altei zile, mai mult decat cea de ieri si mai putin decat cea de maine, doar daca este ziua ta, ziua asupra careia tu ai putere, mai mult decat asupra celei trecute, dar fara sa te poti lua la intrecere cu cea care o sa vina.
Pana atunci... "sa se faca intuneric si noapte va fi!"

Toti...

Toti cei intalniti astazi au existat. Si tu ai existat pentru ca, desi prins cu gandul la maine si marcat de experienta de ieri, i-ai intalnit. Banalitatea existentei unei singure zile iti este data de toti. Intrecerea, cu cei intalniti ieri si cu cei pe care ii vei intalni maine, a fost castigata de ei... toti, pe care i-ai intalnit azi.
Cum ar arata ziua in care unul din toti aceia intalniti nu ar exista?!... Ar fi ziua in care tu nu ai mai exista.
"Ai grija ca maine sa ii intalnesti pe toti!..."

Privirea...

Privirea apatica a celui ce nu te priveste iti staruie in minte.
Nu stii unde l-ai vazut si de ce l-ai vazut si, cu atat mai putin, de ce te-a vazut el pe tine... Fiecare colt in care ti se pierde privirea te duce la el... si din nou aceeasi privire. Obsedant te cauta, te urmareste, te ajunge si te fixeaza. Niciun gest, niciun cuvant, doar aceeasi privire...
"Ti-a sunat ceasul... trezeste-te! E o noua zi..."

Nevazut...

Urmarit de secundele unui minut lasat deoparte, pasesti prin multime fara sa te vezi. O privire atintita spre reflexia imaginii tale intr-o vitrina te face sa tresari... pe tine sau pe ea sau... ce a mai ramas din ea, pentru ca ai mers mai departe, doar erai nevazut... Faci slalom printre alti nevazuti si nimeni si nimic nu iti conturba linistea de a fi nevazut. Pasesti deasupra pamantului si urci pe o scara, care iti este asemenea tie... nevazuta.
"... s-a terminat ziua de munca, hai, pleaca acasa!"
"Multumesc, pentru ca m-ai vazut!"

Apus dupa apus...

Apus dupa apus alergi cuvintele pe-o coala de hartie sa-ti tina de urat. Tragi aer adanc in piept sa fii sigur ca este respiratia ta... Te lasi patruns de-o lumina difuza si respiri din nou. Ai vrea sa te ridici de pe scaun si sa pleci, da nu stii incotro. E oare ziua pe care ai inceput-o azi dimineata?!... sau cea de ieri?!... sau cea de alaltaieri?!... Nici ca mai conteaza...
Dar seara aceasta sigur va fi altfel pentru ca, desi soarele a apus, il astepti maine sa rasara...

Moment pentru eternitate...

Coplesit de dorinta si imbatat de eterna speranta, te indrepti spre asteptarile avute si azi si ieri. Si maine incerci sa-ti recunosti propriul decor, creat in orele nesfarsite ale fiecarei zi... aceleiasi zi. Clipesti si poate fi clipa eternitatii. Dar la ce ajuta eternitatea daca momentul nu mai exista prin prezent...?

Noapte buna pana dimineata...

Stai si privesti la noaptea ce-a trecut...
Apoi te asezi sa stai de vorba cu soarele si incerci sa aflii unde a fost plecat, cat timp tu il asteptai, numarand orele, minutele, secundele. In maretia cu care straluceste nu-l poti privi si doar ii soptesti, doar-doar vei afla un raspuns. Lasi capul plecat doar pentru a-ti vedea pumnul strans, apoi iti ridici privirea si pleci mai departe. Vor veni si alte nopti si intrebari pentru soare, dar singur va trebui sa gasesti raspunsurile...

Ce exista...?

Exista dimineti cu soare la fel cum exista si unele ploioase. Exista si nopti intunecate... la fel cum exista si un zambet ce aduce stralucirea intre norii care cheama furtuna... doar atunci cand exista culoare si cand mana intinsa ridica privirea pierduta-nspre pamant.
Exista? Da, exista lumina si-n suflete intunecate, ingenunchiate si aparent pierdute... cand nu sunt uitate si abandonate.
Exista tristete si durere... ca viata exista doar atunci cand acestea te-ating si cand o lacrima iti arde obrazul ascuns in spatele mastii pe mal. E barca ce poarta visele gratis... ca doar asa si ele exista.
Si tu existi. Cand toate acestea te-ating si le simti, dar spui:"Ce frumoasa e si dimineata aceasta!"
Buna dimineata tuturor!