Nemurirea sufletului...

Las timpul să găsească nemurirea
Sufletului... aruncat pe tărâmul speranţei
Prin uşa deschisă ce-arată ieşirea
Şi-mbată secunda, cerşindu-şi iubirea.

Las timpul să găsească nemurirea
Sufletului... măcinat pe altarul dorinţei
De raza umbrită ce-şi strigă uimirea
Şi trage zăvorul, văzându-şi mărirea.

Las timpul să găsească nemurirea
Sufletului... plimbat prin albumul năzuinţei
De-o filă uitată ce-şi scrie amintirea
Şi scuză cuvântul, plecându-şi privirea.

Las timpul să găsească nemurirea
Sufletului... lepădat in purgatoriul credinţei
De gândul speriat ce-ascunde neştirea
Şi-ntreabă fiinţa, cunoscându-şi menirea.

Las timpul să găsească nemurirea
Sufletului... numărat pe ceasul prezenţei
De ora scaldată ce-ndură ştirbirea
Şi-opreşte ziua, anuntându-şi venirea.

Dimineata noptii trecute...

Mi-a acceptat sosirea in zori si am imbratisat-o cu ultimele puteri, pe ea, lumina noii zile ce isi facea aparitia, neconditionata de zabaterea mea, dar nici de a ta...
Mi-am intins mainile obosite dupa mersul pe patru roti si am inchis ochii voit, dar numai dupa ce i-am mai certat inca o data pentru incercarea lor de a ma parasi, atunci cand licuricii soselelor imi atrageau atentia ca eram printre ei. Acum picioarele puteau sa simta racoarea gresiei, in mersul pana la jetul de apa ce-mi racorea tot corpul si puteam in sfarsit sa nu mai gandesc...
Era linistea pierderii constiintei pentru momentele in care timpul ramanea prins intre noaptea, ce-si pierdea din putere, in lupta cu ziua, triumfatoare.
"Somn dulce, sa va ofere toate diminetile!..."