Libertate, în noul an...

Uneori am impresia că-mi ticăie ceasul prea repede, galopând prin mulțimea de trăiri amestecate și am senzația pentru câteva clipe că s-ar putea opri înainte de-a putea să ofer atât cât mi-aș dori și aș putea. Sunt însă senin și nu mi-e frică de implacabilul moment, dar pentru aceia pentru care într-adevăr ar conta și pentru suferința lor, nu pot să rămân indiferent și mă gândesc că, măsura în care aș putea influența în vreun fel și cât de puțin acel ceas, mă obligă la o minimă autoconservare... și mai rămân.
Dar nu pot să rămân oricum și lupta cu eul meu și cu egoismul specific, în dorința de-a reuși să mă bucur de calitatea vieții și nu doar de cantitate dată de numărul anilor, mi-o asum în fiecare zi, alături de riscul opririi prematurare a plimbării prin viață... Continua căutare a sinelui și a integrării în măreția exterioară m-au împins adesea la introspecție, prin analiza profundă a tot ceea ce mi-a fost dat să trăiesc, iar apropierea de “un nou început” mă îndeamnă și spre o altfel de continuare, dar prin aceeași încercare de rupere a barierelor și câștigare a libertății, ajunse să fie prea puțin prețuite.
“Fiți liberi în trăiri și simtiri, dar nu uitați să apreciați libertatea și aveți grijă ce faceți și cum v-o manifestați!... Vă doresc un an de libertate și putere de a o trăi, indiferent de calea pe care va trebui să mergeți, dar ciocniți-vă cu finețe de libertatea celorlalți!...”

Evaluarea unui an...

Terifiante începuturi, care puteau să prevestească și mai apoi să împlinească un sfârșit, dureros și cu urmări adânci pentru toți acei care credeau că voi găsi mereu ieșirea.
Izbăvirea așteptată prea mult, mereu amânată, probabil nemeritată, ca mai apoi transformată într-o victorie de etapă, dar dătătoare de speranță că, încă râzboiul mai poate fi câștigat.
Liniștea aparentă, câștigată prin grele încercări de detașare și simțire profundă, în orele din zi pe care le confiscam doar pentru mine, ca apoi să reușesc să mă mai întorc în realitate.
Așteptarea obositoare și parcă nesfârșită, a unei simple minuni, date de o relaționare cu o altfel de ea, doar a mea.
Tresărirea împlinirii unor momente visate, dar lovirea rapidă de efemeritatea acestora, urmate de dezamăgirea și frustrarea incapacității depășirii unor limite, apoi încercarea acceptării întâmplărilor și consolarea cu ideea că, totuși se poate.
Jocul continuu, între a fi și a nu fi, planificări eșuate, dar compensate de spontaneitatea unor momente aproape perfecte și mulțumirea dată de libertatea clipei.
Confirmarea, pentru a nu știu câta oară, a unor adevărate prietenii, cu ajutorul cărora mizeria și grelele încercări oricând vor putea fi depășite, dar și presiunea constantă pentru ridicarea la nivelul acestora, pentru a nu fi unilaterale, chiar dacă nu poți oferi prea multe, pentru moment.
Peste toate, frumusețea vieții și speranța de mai bine, în momentele în care suntem înclinați să sperăm mai mult și ne adresăm urări... păcat că, prea multe goale, doar politicoase și adesea ca răspuns la altele... asemenea.

“Lovi-v-ar binele! Să fim mai buni, măcar zilele acestea! Doamne ajuta!”

Chiar Da(o)...

Se face aproape anul de când am îndrăznit, într-o frumoasă stare euforică, dar nu determinantă pentru subiect, sa fac diferența în discuții, spunând că, fântâna din care izvorăște sublima iubire și plăcere masculină nu este identică cu eliberarea, adeseori haotică și mai puțin controlată, a esenței vitale de care dispune acesta. Întrebătoare, contrariate și până spre hilare, au fost reacțiile ce i-au urmat afirmației, în ciuda încercării mele de a o susține, chiar nefiind un fin cunoscător al culturii daoiste și fără a o îmbrățișa pe deplin, mai ales în momentele unei acute lipse... ce să mai vorbesc despre desăvârșire.
Regăsirea însă a unei oarecare cadențe, chiar și neregulate, dacă mai poate fi vorba în aceste condiții de cadență... cu un foc lăuntric în creștere și cu experiențe pe măsură, m-au întors, dintr-o curiozitate adultă de această dată, la noțiunile interesante ale adolescenței, când nici metaforele nu însemnau prea mult, dar nici imaginația nu putea compensa pe deplin lipsa de experinață, în schimb învățam teoria... benefică adesea în anii ce au urmat. Și astfel, cunoașterea actuală a plăcerii, dusă dincolo de teorie, nu mai pare un subiect deșuet, iar explicațiile unor momente din cautarea perfecțiunii, ratate sau fără eficiența dorită, par mult mai ușor de înțeles cu o minimă educație și deschidere.
Cât despre “comoară”, “lotus de aur”, “vârful ciupercii roz”, “peștera tigrului alb”, “cuțitul de aur”, “coloana de jad”, “sala de gală”... până la aducerea aminte a proaspetei plăceri dată de profunzimea “fluturilor zburători”, toți acești termeni colorați și haioși, dar sugestivi atunci când sunt urmați de explicații, nu a insemnat decât întoarcerea unei file, într-o seară, ajuns mai devreme în patul transformat în bibliotecă.
Și dacă e să închid momentan subiectul, atunci o fac cu recomandarea filosofiei chineze: “Faceți sex zilnic, chiar de mai multe ori pe zi... pentru longevitate, sanătatea minții și a trupului, dar într-o armonie perfectă, pentru a cunoaște fericirea desăvârșită”. Dacă este doar filosofie sau nu, mai ales pentru noi europenii, vă las pe voi să decideți, dar mă întreb – fără legătură cu subiectul – de ce sunt așa mulți chinezi?!...
Iar cum, prin filosofia Dao se cultivă răbdarea, și mi-au plăcut mai multe texte poetice, acum mă opresc la unul:
“În fapte nu există sfat mai bun decât să fi ponderat.
A fi ponderat – înseamnă a preveni.
A preveni – înseamnă a fi pregătit și puternic.
A fi pregătit și puternic – înseamnă a prospera întotdeauna.
A fi mereu prosper – înseamnă a avea posibilități nelimitate.”
- Lao Zi –
Câți am fi făcut un astfel de raționament deductiv, iar din răbdare – ponderare o virtute a unei filosofi de viață... cu posibilități nelimitate?...