Sunt nebun după acea zi, în care doar să stau şi să-mi ascult batăile inimii. Să mă-mbrac cu dimineaţa zilei de vară şi să gonesc printre toate razele de soare, strânse la piept şi eliberate dintre cenuşiul norilor.
Sunt nebun după acea zi, în care să nu mai vreau să răbufnesc printr-un somn egoist, iertător de păcatele timpurilor, în nopţile târzii. Să nu mai îmbrăţişez liniştea aşternutului, în timp ce, obişnuit să număr secundele, să ajung pe tărâmuri mai bune... ale viselor.
Sun nebun după acea zi, în care să nu mai vorbesc oamenilor, dar ei să înţeleagă. Să tac, de la răsărit şi până la asfinţit, dar toate urechile ce nu vor sa înţeleagă, să nu se mai aplece nerăbdătoare spre condamnarea viselor, atunci când neputinţa lor nu se mărgineşte, decât cu prostia.
Sunt nebun după acea zi, in care sărbătoarea paharului să nu mai fie dată doar partea goală a lui. Să nu mai las doar urma zâmbetului să-mi coloreze faţa, atunci când cearcăna îmi confiscă ochiul, prea treaz şi atent la jocul nesfârşit al luminii.
Sunt nebun după acea zi, in care să-i ascult bătăile inimii. Să mă-mbrac în fiecare dimineaţă de vară cu ea şi să gonim printre razele de soare, să le strângem la piept şi să eliberăm norii...
"Te vreau mâine şi te voi vrea mereu, până în acea zi în care te voi avea... şi te voi avea... pentru că sunt nebun!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu