Călăuza...

De eşti trist atunci când ţi se taie aripile, înseamnă să ştii ce înseamnă zborul...
Destabilizarea fragilului echilibru e dată de-o singură boabă de mazăre ce-ţi stă în gât şi-ţi taie răsuflarea. Urmează secunde între trecut şi viitor în care nu mai iubeşti prezentul... oricum tardiv, neînţeles sau... prea-bine înţeles...
Te poţi plimba cu bicicleta pe aceleaşi străzi, care nici măcar nu sunt întortocheate, şi poţi visa la fel de mult în fiecare dimineaţă, fără să-i auzi răsuflarea... de altfel greoaie şi străină, chiar dacă e aceeaşi de acum câteva ore, când rezona împreună cu a ta...
Întotdeauna mi-a plăcut călăuza. Nu în persoană, ci ceea ce reprezintă. Azi îi voi trage un şut în fund, o voi împiedica şi o voi pune în urma mea. Să văd atunci ce scuză mai are...
Dar care este rostul cuvintelor atunci când nu le simţi...?!
"Să-ţi fie cuvântul uşor şi inima pururi tânără!"