De frica sa nu prind a fugi cu piticii ce-mi roiesc, de la tample si pana spre ceafa, si inapoi spre frunte, am luat o coala de hartie. Mi-as scoate scarita si i-asi pofti pe urechea stanga, avand grija sa le aplic cate un ciocanel pentru a-mi castiga pacea... macar pentru seara aceasta. As mazgali si coala de hartie, dar ma gandesc cat de bine mi-ar sta coiful pe cap, in timp ce cu greu as mai descifra zumzetul rasetelor estompate in ani... poate cu urechea dreapta, cea libera de plimbarea piticilor.
Apoi ma trezesc la carciuma din valea rotunda, cu capul sprijinit in trei degete si cu privirea blajina, a unui ganditor fara ganduri... poate doar usurez drumul piticilor si de aceea tin capul inclinat.
Le-am pregatit piticilor polen de ambrozie, sa se desfete in otrava inainte de pieire. Dar daca o vor amesteca cu nectar si se vor transforma in zeii dulcii mele nebunii?... S-ar intampla ca ziua sa treaca si sa-i poftesc inapoi pe cealalta scarita, lovindu-i cu ciocanelul, de data aceasta la interior... pentru ca tot acolo ii voi gasi si maine.
"Sunt bine, multumesc. Ma duc sa-mi petrec noaptea cu piticii mei si asa poate vor fi mai usor de suportat in zori..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu