Uneori am impresia că-mi ticăie ceasul prea repede, galopând prin mulțimea de trăiri amestecate și am senzația pentru câteva clipe că s-ar putea opri înainte de-a putea să ofer atât cât mi-aș dori și aș putea. Sunt însă senin și nu mi-e frică de implacabilul moment, dar pentru aceia pentru care într-adevăr ar conta și pentru suferința lor, nu pot să rămân indiferent și mă gândesc că, măsura în care aș putea influența în vreun fel și cât de puțin acel ceas, mă obligă la o minimă autoconservare... și mai rămân.
Dar nu pot să rămân oricum și lupta cu eul meu și cu egoismul specific, în dorința de-a reuși să mă bucur de calitatea vieții și nu doar de cantitate dată de numărul anilor, mi-o asum în fiecare zi, alături de riscul opririi prematurare a plimbării prin viață... Continua căutare a sinelui și a integrării în măreția exterioară m-au împins adesea la introspecție, prin analiza profundă a tot ceea ce mi-a fost dat să trăiesc, iar apropierea de “un nou început” mă îndeamnă și spre o altfel de continuare, dar prin aceeași încercare de rupere a barierelor și câștigare a libertății, ajunse să fie prea puțin prețuite.
“Fiți liberi în trăiri și simtiri, dar nu uitați să apreciați libertatea și aveți grijă ce faceți și cum v-o manifestați!... Vă doresc un an de libertate și putere de a o trăi, indiferent de calea pe care va trebui să mergeți, dar ciocniți-vă cu finețe de libertatea celorlalți!...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu