Chiar şi atunci când Viaţa se luptă cu Moartea, iar cea din urmă pierde, nu o face decât luându-şi tributul cu Ea, apoi îi redă Vieţii posibilitatea de a triumfa în timp, dar numai aşa cum ştie, prin suferinţă... Sacrificiul, aparent inutil şi în alte condiţii de evitat, este mai presus de Omul care râmâne spectatorul implacabilelor secunde, atunci când jocul vieţii şi-al morţii se poartă în altă parte. Şi propria-i viaţă îi este lăsată spre povara clipelor ce nu au să se sfârşească prea curând, poate chiar niciodată. Iar copleşirea întrebărilor fără răspuns poate fi îndepărtată doar în momentele de alinare, atunci când mulţumim Vieţii pentru că a câştigat bătălia pentru Ceilalţi, chiar dacă singură se resemnează la capătul drumului, când pierde fiecare război.
Acum, lumina s-a arătat doar celei aşteptate, iar lupta dintre Viaţă şi Moarte îşi pierde din relevanţă, căci drumurile nu se închid niciodată, doar că-şi aleg cărările neaşteptat şi cu schimbare bruscă a direcţiei, spre locul unde toţi vom poposi într-un final al nostru.
Cuvinte puţine şi-un tăvălug de evenimente destul de cunoscute, celora rămaşi în urmă, din experienţe similare, lasă însă sufletele mai goale şi pe toţi martorii Vieţii mai conştienţi de propria lor neputinţă.
„Dumnezeu să ne dea putere să acceptăm rezultatul luptei dintre Viaţa şi Moarte...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu