Aşa şi aşa...

“M-am trezit într-o dimineaţă dar acea dimineaţă nu mai exista. Gravitatea nu consta în lipsa de moment ci în nesiguranţa că aceasta ar fi existat altundeva decât în capul meu. Şi atunci a început totul, la momentul de apus al planurilor făcute de mine dar fără ştirea mea. Şi cum mi-aş putea recunoaşte acest lucru fără să-mi ia timp... prea mult faţă de evidenţa faptelor şi încă insuficient pentru a le schimba.”

Aşa ar fi sunat anunţul clar, al multor momente neclare. Şi totuşi...

“M-am trezit şi într-o altă dimineaţă care exista din totdeauna. Una caldă, senină şi în care frica nu-şi avea locul printre orele nesfârşite de plăcere nescrisă, pe cât de tainică şi launtrică, pe atât de vizibilă şi manifestată în acelaşi timp, exuberantă şi grăitoare în gesturi pline de măreţia fiecărei clipe. Şi mă recunoşteam ca fiind eu, acolo şi atunci, asemenea altor multe momente în care timpul încremenit surâdea şi el, fără aş dori să-şi numere secundele şi fără aş dori să schimbe ceva. Era doar cealaltă dimineaţă...”

“De ce nu am putea accepta fiecare dimineaţă... aşa şi aşa? Fac parte din noi...”