Mi-a acceptat sosirea in zori si am imbratisat-o cu ultimele puteri, pe ea, lumina noii zile ce isi facea aparitia, neconditionata de zabaterea mea, dar nici de a ta...
Mi-am intins mainile obosite dupa mersul pe patru roti si am inchis ochii voit, dar numai dupa ce i-am mai certat inca o data pentru incercarea lor de a ma parasi, atunci cand licuricii soselelor imi atrageau atentia ca eram printre ei. Acum picioarele puteau sa simta racoarea gresiei, in mersul pana la jetul de apa ce-mi racorea tot corpul si puteam in sfarsit sa nu mai gandesc...
Era linistea pierderii constiintei pentru momentele in care timpul ramanea prins intre noaptea, ce-si pierdea din putere, in lupta cu ziua, triumfatoare.
"Somn dulce, sa va ofere toate diminetile!..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu