Sarbatori fericite și vouă!...

Viața, în vârtejul ei, ne duce și aduce prin locuri pe care le chemăm și le așteptăm, dar adesea fără a fi conștienți de tot pachetul de implicații. Și apoi, ceva din noi ne blochează sau, în unele cazuri, ne poartă înainte acceptând să descoperim și să experimentăm ceea ce primim, chiar și atunci când doare sau este mai puțin plăcută experiența. Așa aflăm de trăiri în nuanțe de alb și negru, de lucruri care sunt chiar mai mult decât am vrut să fie, dar și de întâmplări care nu ajung acolo sus unde ne-am proiectat așteptările de etapă. Dar drumul nu ne este scris și cu atât mai puțin bătătorit, pentru că jocul vieții e în derulare și refuz constant să cred că suntem doar marionete într-un presupus hazard, ordonat de reguli neștiute și neînțelese pe deplin.

În ceea ce mă privește, îmi recunosc adesea că, alegând sau nu, mă plimb printre extreme, acceptând senin lupta cu limitele personale. Îmi scriu ziua cu păcate atunci când îmi doresc să fiu egoistul vieții mele, dar constrângerile unor norme morale, prea adând inoculate, nu-mi permit prea des acest lucru. Și mă iert la sfârșitul zilei și încerc să mă împac cu mine, de frica unui război teribil cu propria persoană care mi-ar epuiza energiile înainte de-a mai putea face ceva. Încerc să îmi îngădui nopți cât mai liniștite, după luptele zilnice, iar atunci când îmi iese încerc să fiu recunoscător Celui în care cred, deși recunosc ca nu-L cunosc și nu-L înțeleg pe cât de mult mi-aș dori.

Și uite așa se întâmplă că mă trezesc ascultând un rock zbuciumat ca apoi, într-o altă parte a zilei, să trec la versurile unei melodii folk sau să rămân în mașină până se termină o piesă de muzică sinfonică pe un post de radio cu mică audiență. Iar printre muzică, sunt prins între sarcinile pe care adesea singur mi le dau, în luptă continuă cu timpul. Apoi, încerc să-mi rup din orele nopții pentru a mă echilibra cât de puțin, convins că muzica nu e de ajuns. Iar temele sunt un amestec între lucrurile pentru oameni mari și grija materială pentru a le duce mai departe, cu o epuizantă responsabilitate față de toți cei implicați.

Ce mai rămâne?... Un timp foarte limitat pentru stat, socializat diverse, băut, mâncat și eventual sex, într-un set de nevoi primare, pentru mine, în ceas de sărbătoare. Acum e timpul lor.

Sărbători fericite și vouă!