Ne obosesc falsele complicații ale unor așteptări deșarte. Nu vrem nimic de la cei care nu oferă și plecăm mai departe, chiar și atunci când ne lipsește destinația. Refuzăm să vorbim pentru a nu ajunge sa resimțim nimicnicia cuvintelor. Fapte rămân necunoscute pentru că am fost învățați să credem în modestia care ne mărește în lumea drepților. Ipocrizia imaginilor create din nimic și plimbare printre vise neîmplinite, nasc încă zile în care orice este posibil, nimic nu este exclus și noi încă avem puterea să fim prezenți. Așteptări sunt pentru ziua de astăzi, cu aceleași eforturi pentru a o lăsa în urmă pe cea de ieri și fiind deschiși la orice ar aduce ziua de mâine. Repetăm atât de des imnul prezenței până ajungem să mulțumim pentru fiecare clipă a efemerității. Nu este nimic în van pentru că suntem părtași la trăire, iar atunci când nu vom mai fi, va fi suficient dacă va exista măcar o persoană care să ne ducă visele mai departe...
“Să avem vise și putere să le împărtășim.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu