Cea mai bună parte pe care reușești să o exploatezi, atunci când ești singur, este cunoașterea personală. Așa ajungi să știi de ce nu mănânci, atunci când nu o faci, deși stomacul îți spune ar trebui. Mai aflii de ce nu dormi nopțile, atunci când luminile din jur sunt demult stinse, dar și de ce îți aranjezi patul dimineața, atunci când nimeni nu ți-o cere. Îți permiți să-ți testezi limitele, dar și să fii egoist față de tine, când îți faci priorități din ale altora, nu pentru că ți se cere, ci pentru că faci alegeri personale.
Pe o perioadă a drumului parcurs de unul singur comparațiile sunt inevitabile, deși nu ești adeptul analizelor mărunte, decât atunci când ești conștient de rezultatele mari. Îți ferești urechea de disputele dintre oameni, care au subiect alți oameni și rămâi fidel ideilor tale, într-o siguranță pe care numai cu timpul ți-o câștigi. Observi lucrurile bune pe care le faci și impactul acestora asupra altor oameni, în secundele de liniște ale unor zile, dar mult mai adesea te critici pentru ceea ce nu ai reușit să faci în aceleași zile. Imperfecțiunile îți ies adesea în cale și nu ai nevoie decât de vocea ta interioară, care te ceartă și te îndeamnă să nu te oprești.
Cunoașterea personală cu siguranță nu a început și nu se termină în momentele de singurătate, dar jocul la dublu nu va putea niciodată să aibă profunzime, dacă duelul cu umbra ta nu l-ai dus până la punctul la care să accepți că te va însoți toată viața. Nu o poți lăsa în umă, nu te poți ascunde de ea și nici nu o poți înlocui, atunci când crezi că nu mai ai nevoie decât de o parte din tine. Adevărul e, că, pe cealaltă parte adesea nu o cunoști, îți e străină și atunci nici nu știi cum să te raportezi la ea.
“Suntem străinii propriilor noastre persoane și cei mai mari dușmani ai noștri. Să ne luptăm cu noi pentru a învinge bătăliile cu alții!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu