Am găsit femeia perfectă, cu ochii ei, desprinși din micul dejun servit la amiază. Și numai pentru că sunt ochii ei, îi privesc și-i ascult, să-mi spună povestea:
“În fiecare zi mă trezesc pe la 1 sau 2, depinde cât de tare trântește vecina ușa. Tu o auzi ce scandal face și-acum?... E supărată că bărbatul ei deja bea... Dar, dacă tot m-am trezit, mă duc cu ochii închiși către baie... Nu aprind becul, să nu mă trezesc prea brusc și mai e ceva... trebuie să mă aranjez puțin înainte să mă uit în oglindă. Să știi și să te obișnuiești cu asta... dimineața, tu nu o să mă vezi decât după ce mă întorc de la baie!... Sunt obosită de mor și numai vecina-i de vină! De ce vine la prânz zilnic acasă, dacă știe că bărbatu’ iar bea? Și tipu’ ăsta chiar toată ziua bea?!...”
Stau și-mi continui micul dejun... o cafea și-o țigară, și-aștept să se lumineze mai repede afară. Am venit pe întuneric și plec până să se facă lumină. Nu-mi fac griji de ochii femeii perfecte... a trecut ceva timp de când era obligată să meargă la școală la ora aceasta și nu cred că voi asculta povestea micului dejun servit la amiază... Păcat, era perfectă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu