vineri, 2 decembrie 2011

Convingerile…

Prea treaz pentru a dormi, când timpul n-a sosit, stai și privești la cum se adună pe stradă adevăratele convingeri și se încolonează în așteptarea celei dintâi. E rece pentru detaliile nopții, iar crăiasa-i ascunsă în spatele norilor și nici măcar ea nu știe care-i prima. Aștepți să iasă din front liderul, apoi să-și cheme suratele, neînțelese de toți aceia care-n pripă le au și le pierd la primul obstacol.

Am adus ceasul acalmiei pentru a zăbovi puțin înaintea unui alt început. Doar o seară de facere a nimicului, înspăimântător de calm și pășind agale peste dezinteresul momentului. Numai ele, convingerile, își caută măreția și pe cea mai semeață, care să le conducă spre ieșirea din repaus. În rest, e atâta liniște că nici limbile ceasului nu mai știu să-și poarte timpul, doar marchează ritmul lent al inimii, de frică să nu se oprească.

Pe un perete se scurge reflexia propriei lumini, ca parte din tine, dar absentă la întâlnirea ce-ai pregătit-o pentru noaptea târzie. Apoi lași să se oprească totul, convins că vei putea porni motoarele în zori, odată cu identificarea celei așteptate... ai convingerea că mâine poți fi mai bun...

“Să avem puterea convingerilor într-o lume incertă!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu