De această dată nu vreau să fie vorba despre mine, nici despre tine, ci despre noi. Lăsând la o parte ipocrizia şi trăirile pe care le căutăm în noi într-o astfel de zi, îndrăznesc să-mi pun problema semnificaţiei în contextul manifestărilor. Iar dincolo de paradele militare obişnuite, urmate de multe sarmale, fiind numai bună suprapunerea cu actuala campanie electorală, vom mai avea parte de culorile artificiilor pe seară şi multă distracţie. Alt motiv pentru a petrece, de parcă am duce lipsă de motive pentru distracţie sau de subiecte la ştiri a doua zi... “Cum s-au distrat românii de 1 decembrie?...”, sunt sigur că va apărea pe banda multor canale. Apoi, fac ei ce fac şi o vor lega din nou de politică, subiect spumos şi inepuizabil, din prisma multiplelor interese aflate în continuu război.
Revin însă la trăirile care ne cuprind în această zi, incercând să văd imaginea mare, pentru că e destul de greu de evaluat sentimentele reale ale mulţimii, şi acestea, dacă există. Fără a fi fanul mesajelor subliminale din filmele americane, trebuie să recunosc că am fost mereu invidios pe prezenţa steagului cu steluţe în vârful tortului, la serbarea naşterii unui copil sau pe modul interactiv în care îşi sărbătoresc eroii unei comunităţi locale şi în care işi spun toate povestioarele, evident unele exagerate, dar transformate în adevărate sărbători cu o implicare reală a comunităţilor. Dar şi ei mănâncă şi beau la astfel de sărbători şi atunci care ar fi diferenţa?...
Departe gândul de a recurge la o comparaţie în detaliu, constat doar că noi nu avem o astfel de cultură a comunităţilor, dar poate şi pentru că ne străduim de generaţii să ne asigurăm nevoile primare şi ne epuizăm energia şi resursele în această direcţie, fără a ne mai face timp pentru promovarea şi participarea la simţiri colective. Dar avem şi noi familiile noastre, e drept, însă excepţie şi nu regulă sunt acelea care includ în jocul educaţiei şi al formării copiilor, elemente reale din istoria noastră, pentru a induce acele sentimente pe care poate ar trebui să le avem într-o zi ca astăzi.
Dar avem şi şcoala, iar istoria predată în cea primară ne învaţă că noi suntem cei mai viteji şi cei mai tari. Mergând spre liceu, începem să fim dezamăgiţi când aflăm că ne-am mai dus şi cu valul şi am mai plecat capul de frica sabiei ce ameninţa tăierea lui. Apoi, puţinii care au avut privilegiul unor cursuri universitare de istorie sau aceia care mai studiază individual, cred că mă înţeleg când spun că, la acel nivel, începi să cunoşti parcă o altă istorie, chiar dacă e vorba de aceeaşi, a noastră. Deşi diferenţele între aceste stadii de învăţare sunt destul de mari, nu cred că aceasta este problema fundamentală, ci lipsa de interes a multora faţă de subiect.
Aşa apare şi întrebarea unor pragmatici desăvârşiţi, care nu-şi pierd vremea cu aşa ceva, tocmai pentru că nu văd rostul şi influenţa istoriei asupra existenţei lor. Am fost şi eu interpelat de curând de o astfel de persoană şi am încercat să-i explic, deşi primul impuls a fost să-i fac o declaraţiei despre cât de măruntă este o astfel de existenţă, care consideră inutilă cunoaşterea istoriei... I-am propus să se gândească cum ar fi dacă a doua zi s-ar trezi şi nu şi-ar mai aduce aminte de trecutul lui, lovit de o cumplită amnezie. I-am sugerat să facă un exerciţiu, încercând să-şi dea seama cât de greu i-ar fi să înceapă din nou să se cunoască, să relaţioneze şi să-şi caute o direcţie în viaţă...
Sunt sceptic în privinţa rezultatului cu acea persoană, dar, extrapolând acest exerciţiu, poate este mai uşor să înţelegem că această necunoaştere sau uitare rapidă a istoriei noastre poate fi unul dintre motivele pentru care la nivel de popor şi societate ne simţim într-o continuă tranziţie, ne căutăm direcţia, ne dezvoltăm lent şi ezitant, tocmai pentru că refuzăm să ne însuşim lecţiile trecutului. Cât despre simţirea zilei naţionale, mi-aş dori în primul rând să nu o bagatelizăm şi să nu ne raportăm la ea doar ca la un prilej de mâncat sarmale de pomană şi de băut vin fiert, în timp ce admirăm tehnica militară scoasă la paradă. Şi dacă veni vorba de tehnică militară, cu cât este mai impresionantă în această zi, din păcate, cu atât se regăseşte mai puţin în înzestrarea multor unităţi militare, tocmai pentru că suntem săraci material, iar armata nu face excepţie de la sărăcie.
Să încercăm însă să ne cultivăm o bogăţie spirituală şi să nu uităm să muncim pentru cea materială, iar, dacă este nevoie, chiar şi în zi de sărbătoare...
“La mulţi ani, române! Şi, să ne cunoaştem istoria, ziua de astăzi putând fi un bun prilej în aceasta direcţie.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu