Am fost prezent cu ceva timp în urmă într-o adunătură de oi, care behăiau atunci când măgarul din față le îndemna, își exprimau printr-un dans caraghios o bucurie forțată la comanda unui susținător din lateral și își loveau ritmat copitele în semn de apreciere, iar toate acestea se întâmplau în cadrul unei manifestări motivaționale pentru prostimea adunată și cu evidentele limite etalate. Luate separat și duse la păscut, am zărit câteva și mai răsărite, iar atunci când acceptau să bea doar apă, fără substanțele dătătoare de viață, păreau chiar mioarele care și-ar anunța stăpânul, atunci când i-ar veni sorocul.
Dar cum te sprijini în bâtă printre ele, să le asculți poveștile și în același timp să rabzi o zi întreagă ipocrizia revendicării unicei oportunități, care, odată ratată, ți-ar pecetlui soarta și te-ar condamna să rămâi mărunt pentru totdeauna?
Simplu, vă spun eu... făcându-vă mielușelul blând și găsind buna dispoziție tocmai prin comentarea penibilelor momente, cu riscul de a deveni un paria într-un loc în care oricum nu vă regăsiți, iar marginalizarea va fi un câștig sigur după tot tămbălăul, atunci când vă veți împrieteni la cataramă doar cu un pahar de vin.
“Să ne bucurăm pentru că nu suntem la fel și pentru că nu putem fi toți prieteni!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu